Miercuri, 23 Mai 2018

Muzeul de arta




Scurt Istoric
Muzeul de Arta a fost infiintat in anul 1957 ca sectie a Muzeului Regional de Istorie si Arta Bacau. De-a lungul timpului a suferit modificari de titulatura si de sediu. S-a numit pe rand: Sectia de arta in cadrul Complexului Muzeal Judetean Bacau (1981 - 1991), Muzeul de Arta Bacau (1991-1999), Muzeul de Arta si Etnografie (1999-2003) si din nou Sectia de arta a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu" Bacau din 2003.

In actuala cladire muzeul functioneaza din 1976, aici fiind gazduite expozitia permanenta, depozite, laboratorul de restaurare si birouri.

Date despre colectiile muzeului

Primele lucrari inregistrate in inventarul sectiei de arta in 1957 au fost achizitionate de la pictorul Nicu Enea. Urmatoarele 14 lucrari au fost transferate de la Pinacoteca Municipala (infiintata in 1937 de pictorii Nicu Enea si Ion Diaconescu). Alte 8 lucrari au fost transferate de la Sectia de Invatamant Bacau.

In perioada 1960-1966 s-au facut importante achizitii si transferuri. Printre acestea remarcabile sunt lucrarile semnate de Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrascu, Stefan Dimitrescu, Octav Bancila, Camil Ressu, Ion Negulici, Ioan Andreescu, Misu Popp, Stefan Popescu, Iosif Iser, Anton Cladek, Theodor Aman, Adam Baltatu, Michaela Eleutheriade, Sava Hentia, G.D. Mirea, Constantin Stahi, Arthur Verona, lucrari care au constituit nucleul valoric al expozitiei permanente de arta. Incepand cu 1968, in colectiile muzeului au fost inregistrate aproape anual lucrari semnate de artisti bacauani: Ion Burdujoc, Ilie Boca, Ion Diaconescu, Gheorghe Mocanu, Gheorghe Velea, Salomeea Velea, Didina Solomon, Petru Pinca s.a. In dinamica imbogatirii patrimoniului un rol important l-au avut donatiile. Astfel, in 1970, doamna Elvira Enea, sotia pictorului Nicu Enea, doneaza muzeului 130 lucrari de pictura si 210 lucrari de grafica impreuna cu terenul si obiectele care au apartinut pictorului. In 1977 plasticiana Mariana Cretzu Medeleni doneaza muzeului 40 de lucrari iar George Apostu 2 lucrari de sculptura. Pana in 1989 patrimoniul muzeului a continuat sa se dezvolte atat prin transferuri cat si prin achizitii.

Dupa 1990 o serie de donatii venite din partea unor artisti sau a unor mostenitori au contribuit intr-o mare masura la cresterea colectiilor. Este vorba de lucrari semnate de Lucia Cosmescu (455), Stefan Constantinescu (77), Lucretia Mihail Silion (26), Lucia Beller (41), Nicolae Brana (155), Corina si Octavian Angheluta (318), Hortensia Masichievici (70), Constantin Platon (31).
In aceasi perioada, prin organizarea celor doua manifestari internationale, Tabara Internationala de Creatie Plastica Tescani si Saloanele Moldovei, colectiile de arta contemporana au fost completate cu lucrari ale artistilor romani si straini participanti sau premiati.

Daca in 1976, in momentul organizarii muzeului in actuala cladire, in patrimoniul muzeal existau 840 de lucrari de pictura, grafica, sculptura si arta decorativa, in 1989 existau 2700 lucrari, in 2006 numarul de lucrari de arta a ajuns la 4722 din care: arta veche (icoane) 84, pictura-1670, grafica-2650, sculptura-249 si arta decorativa-69.

Expozitia permanenta

Actuala formula a expunerii operelor de arta evidentiaza activitatea personalitatilor consacrate din plastica romaneasca si ofera vizitatorului posibilitatea de a urmari, in evolutia lor fireasca, cele mai reprezentative opere incepand cu icoanele din sec. al XVIII-lea, continuand cu reprezentanti secolului al XIX-lea si cei ai secolului al XX-lea. Inceputurile picturii de sevalet legate de numele unor pictori de origine straina sunt bine reprezentate in expozitie cu lucrari semnate de Mihail Topler (1780-1820), Anton Chladek (1794-1882), Niccolo Livaditti (1804-1860), Constantin David Rosenthal (1820-1851), artisti care alaturi de Constantin Lecca (1807-1887), Misu Popp (1827-1892), Carol Popp de Szathmary (1812-1888), Henrik Trenk (1818-1892), au avut un rol important in dezvoltarea artelor plastice la inceputul si mijlocul secolului al XIX -lea. Individualizarea modelului, primele incercari de investigatie psihologica, abordarea portretului de grup, atentia pentru elementul decorativ caracterizeaza inceputurile portretisticii romanesti. Imbogatirea tematica, diversificarea stilistica, atitudinea romantica sunt preocupari ale celor doua personalitati artistice reprezentative pentru secolul in care au trait: Gheorghe Tattarescu (1818-1894) si Theodor Aman (1831-1891). Influenta lui Theodor Aman asupra generatiilor de pictori care se formeaza dupa 1864 (anul infiintarii Scolii romanesti de pictura din Bucuresti) este uriasa. Sculptura acestei perioade este reprezentata in expozitie de Karl Storck (1826-1887).

Creatia deschizatoare de noi drumuri in pictura romaneasca moderna si care a dat un caracter propriu, original scolii noastre de pictura ocupa un loc important in expozitia permanenta. Cei doi pictori romani, Nicolae Grigorescu (1838-1907) si Ioan Andreescu (1850-1882) prezenti alaturi de confratii francezi la Paris si Barbizon, adopta simultan cu acestia noile principii ale plein-air-ismului. Alaturi de lucrarile celor doi mari artisti care au dat identitate scolii romanesti de pictura sunt expuse lucrarile unor artisti care s-au remarcat in perioada din jurul anului 1900: Cecilia Cutescu-Storck (1868-1896), Arthur Verona (1868-1946), Nicolae Vermont (1866-1932), G.D. Mirea (1852-1934), Sava Hentia (1844-1920). Desi puternica influenta a lui Grigorescu era inca evidenta, in pictura inceputului de secol XX, o noua viziune picturala se statornicise, prin opera lui Stefan Luchian (1858-1916), care a marcat evolutia picturii romanesti sustinand in arta sa un principiu important: sinceritatea totala a artistului in creatia sa. Sinteza cutezatoare intre palpabil si mister, intre intelesurile artei vechi romanesti si cele ale picturii europene a secolului al XX-lea este realizata de pictorii Theodor Pallady (1871-1956) si Gheorghe Petrascu (1872-1949) care vor marca pictura interbelica. Urmeaza lucrarile unei pleiade de artisti a caror activitate umple prima jumatate a secolului al XX-lea. Este vorba de artistii din perioada interbelica ale caror teluri erau cuprinderea lumii reale, a universului launtric dintr-o perspectiva specifica, promovarea unui mod de a intelege specificitatea nationala: Nicolae Tonitza (1886-1940), Stefan Dimitrescu (1886-1933), Francisc Sirato (1881-1953), Samuel Mutzner (1884-1956), Nicolae Darascu (1883-1950), Jean Al. Steriadi (1880-1956), Iosif Iser (1881-1958), Rodica Maniu (1890-1957), Camil Ressu (1880-1962). Sculptura romaneasca din aceeasi perioada urmeaza traditia scolii nationale de sculptura caracterizata prin constructia solida si echilibrata a formei: Oscar Han (1891-1976), Dimitrie Paciurea (1873-1932), Boris Caragea (1906-1982), Gheroghe Anghel (1904-1966), Corneliu Medrea (1888-1964).

Cu generatia ultimilor mari formatori de scoala, Alexandru Ciucurencu (1903-1977) si Corneliu Baba (1906-1997) pictura romaneasca isi redefineste pe deplin un contur propriu. Arta plastica contemporana este reprezentata in expozitie de operele unor artisti reprezentativi pentru generatiile din care au facut parte: Ligia Macovei, George Apostu, Silvia Radu, Ovidiu Maitec, Horia Bernea, Ilie Boca, Marin Gherasim, Mihail Grecu, Vasile Grigore, Ion Pacea, Ion Musceleanu, Gheorghe Iliescu-Calinesti, Theodor Moraru, A.M. Agripa etc. Oricat de departe s-ar afla, sub raportul interpretarilor sintactice, de modelul maestrilor, artistii care s-au format in ultimele decenii ale secolului al XX-lea poarta, intr-un fel sau altul, semnul lectiei preluate de la cei care le-au oferit modelul creatiei lor. La randul lor, multi dintre artistii acestei perioade, au influentat creatia tinerilor. Aceasta continuitate, care este in fapt cea a unei atitudini etice fata de arta, este una dintre cele mai importante trasaturi ale artei plastice romanesti. Expozitia permanenta, indiferent de numarul pieselor expuse in etapele succesive amintite anterior, a avut in vedere prezentarea coerenta din punct de vedere cronologic si artistic a celor mai valoroase piese din colectia patrimoniala. La gandirea actualei expozitii permanente s-a avut in vedere prezentarea evolutiei artei romanesti, in limitele impuse de natura valorica si cantitativa a materialului.